Kineto Didactica

Curs Sistemul Steagurilor în practica fizioterapeutului

Un program de formare online, în format înregistrat, pentru fizioterapeuții care doresc să înțeleagă, să recunoască și să aplice corect sistemul steagurilor în procesul de evaluare și intervenție clinică.

Cursul „Sistemul Steagurilor în Practica Fizioterapeutului” propune o structură clinică bazată pe dovezi pentru recunoașterea, clasificarea și interpretarea factorilor biologici, psihologici, sociali și ocupaționali care influențează procesul de recuperare. Prin integrarea acestor dimensiuni, cursul sprijină fizioterapeuții în procesul de evaluare, raționament clinic și luare a deciziilor, facilitând identificarea timpurie a riscurilor, a semnalelor de alarmă și a barierelor în reabilitare. Formatul online, cu materiale înregistrate, permite învățarea în ritm propriu, de pe orice dispozitiv.

Cursul online „Sistemul Steagurilor în Practica Fizioterapeutului” are ca scop dezvoltarea capacității fizioterapeuților de a identifica, analiza și interpreta factorii care pot influența procesul de recuperare. Pornind de la modelul biopsihosocial, cursul oferă un cadru de referință necesar pentru recunoașterea timpurie a semnalelor de alarmă, a barierelor psihologice și sociale, precum și a condițiilor contextuale care pot întârzia vindecarea sau pot conduce la cronicizarea durerii.

Participanții parcurg o structură clinică clară, ce le permite să înțeleagă și să aplice sistemul steagurilor în practica zilnică — un instrument utilizat la nivel internațional pentru raționamentul clinic și pentru luarea deciziilor în siguranță. Sunt explicate în detaliu tipurile de steaguri (roșii, portocalii, galbene, albastre și negre), fiecare asociat cu factori biologici, psihologici, sociali sau ocupaționali, relevanți în procesul de evaluare a pacientului.

Cursul pune accent pe corelarea informațiilor obținute în timpul anamnezei și al evaluării clinice, astfel încât fizioterapeutul să poată identifica posibilele riscuri medicale, semnalele de avertizare și comportamentele de evitare sau credințele disfuncționale asociate durerii care pot afecta rezultatele terapeutice. De asemenea, oferă repere clare pentru colaborarea interdisciplinară și trimiterea către alți specialiști atunci când este necesar.

Bazat pe dovezi științifice și aplicabilitate practică, cursulajuta la dezvoltarea raționamentului clinic, a gândirii critice și a capacității de comunicare profesionistă cu pacientul.

Cursul „Sistemul Steagurilor în Practica Fizioterapeutului” este organizat în opt module progresive, fiecare conceput pentru a construi o înțelegere completă și aplicată a modului în care diferiți factori influențează procesul de reabilitare.

Modul 1: Introducere în Sistemul Steagurilor

Prezentarea contextului istoric al sistemului (Marea Britanie 1994, Noua Zeelandă 1997) și a evoluției sale internaționale.

  • Definirea conceptului de „sistem al steagurilor” și scopul său în fizioterapie.
  • Corelarea principiilor modelului bio-psiho-social cu practica clinică.
  • Exemple de aplicare a sistemului în evaluarea inițială a pacientului.
  • Importanța înțelegerii contextului pentru dezvoltarea gândirii clinice.

Modul 2: Steagurile Roșii – Factorii medicali de alarmă

Analiza situațiilor clinice care necesită precauție maximă sau trimiterea la medic.

  • Definirea și scopul steagurilor roșii în procesul de screening.
  • Exemple clinice: cancer, infecții, fracturi, sindrom de coadă de cal, disfuncție arterială cervicală.
  • Algoritmi practici de identificare a contraindicațiilor pentru fizioterapie.
  • Colaborarea interdisciplinară și rolul decizional al fizioterapeutului.

Modul 3: Steagurile Galbene – Factori psihologici și comportamentali

Explorarea factorilor psihosociali care pot amplifica durerea sau pot întârzia recuperarea.

  • Istoric, definiție și relevanță pentru fizioterapeuți.
  • Credințe disfuncționale, frica de mișcare, catastrofizare, depresie și anxietate.
  • Instrumente de screening validate: Chestionarul Örebro și STarT Back Tool.
  • Strategii de intervenție: educația pacientului, exerciții gradate, abordarea bio-psiho-socială.

Modul 4: Steagurile Portocalii – Semne de patologie psihiatrică

Identificarea timpurie a semnelor care pot indica tulburări psihice majore.

  • Definiție și context istoric (2005).
  • Exemple clinice: depresie majoră, psihoze, abuz de substanțe, risc suicidar.
  • Rolul fizioterapeutului în recunoașterea acestor semnale și trimiterea către specialist.
  • Colaborarea interdisciplinară în cadrul echipei de reabilitare.

Modul 5: Steagurile Albastre – Percepția pacientului asupra muncii

Analiza factorilor profesionali și percepțiilor legate de locul de muncă.

  • Context istoric și definiție.
  • Exemple: stres ocupațional, percepția muncii ca factor nociv, lipsa sprijinului managerial.
  • Instrumente de evaluare și tehnici de interviu ocupațional.
  • Rolul fizioterapeutului în facilitarea reintegrării profesionale și colaborarea cu medicina muncii.

Modul 6: Steagurile Negre – Factorii socio-ocupaționali și politici

Înțelegerea influenței contextului social, organizațional și legislativ asupra recuperării.

  • Definirea steagurilor negre și diferențierea de celelalte categorii.
  • Exemple: condiții de muncă nefavorabile, lipsa sprijinului organizațional, legislație restrictivă.
  • Limitele intervenției fizioterapeutului în aceste contexte.
  • Importanța consilierii pacientului și diferențierea între suport și psihoterapie.

Modul 7: Implementarea Sistemului Steagurilor în Practică

Aplicarea integrată a cunoștințelor dobândite în context clinic.

  • Algoritmul practic de screening: de la anamneză la plan de tratament.
  • Studii de caz: pacient cu durere lombară, pacient cu cefalee, pacient cu problemă ocupațională.
  • Colaborarea multidisciplinară și rolul fizioterapeutului în echipa de reabilitare.
  • Comunicarea eficientă și adaptarea limbajului clinic la pacient.

Modul 8: Evaluare finală și reflecție

Sinteza conceptelor învățate și integrarea lor în practica profesională.

  • Evaluare aplicată a cunoștințelor teoretice și practice.
  • Reflecție asupra propriei practici clinice și identificarea ariilor de dezvoltare continuă.
  • Concretizarea utilizării sistemului steagurilor ca parte a raționamentului clinic zilnic.
Modul 1: Introducere în Sistemul Steagurilor
Modul 2: Steagurile Roșii – Factorii medicali de alarmă
Modul 3: Steagurile Galbene – Factori psihologici și comportamentali
Modul 5: Steagurile Albastre – Percepția pacientului asupra muncii

După parcurgerea cursului „Sistemul Steagurilor în Practica Fizioterapeutului”, participanții vor înțelege complet rolul factorilor biologici, psihologici și sociali în procesul de recuperare și vor putea integra sistemul steagurilor în raționamentul lor clinic zilnic.

Cursul dezvoltă competențele esențiale pentru recunoașterea timpurie a semnalelor de alarmă, evaluarea riscurilor și adaptarea intervenției fizioterapeutice în funcție de profilul pacientului.

La finalul formării, fizioterapeuții vor fi capabili să:

  • Aplice sistemul steagurilor ca instrument de screening clinic, pentru identificarea factorilor medicali, psihologici și sociali care pot influența rezultatele tratamentului.
  • Recunoască și interpreteze steagurile roșii, asociate riscurilor medicale majore și să decidă momentul oportun pentru trimiterea pacientului către medic.
  • Evalueze steagurile galbene, portocalii, albastre și negre, înțelegând impactul credințelor, emoțiilor, mediului ocupațional și contextului social asupra durerii și recuperării.
  • Utilizeze instrumente validate de screening, precum chestionarele Örebro și STarT Back Tool, pentru identificarea barierelor psihosociale în reabilitare.
  • Dezvolte planuri de intervenție adaptate, care includ educația pacientului, exercițiile gradate, strategiile de coping și recomandările privind reintegrarea ocupațională.
  • Colaboreze interdisciplinar, recunoscând limitele propriei profesii și știind când și cum să implice alți specialiști (medic, psiholog, medic de medicina muncii).
  • Integreze principiile modelului bio-psiho-social în evaluarea clinică, planificarea tratamentului și comunicarea terapeutică.
  • Analizeze cazuri complexe prin prisma sistemului steagurilor, folosind algoritmul practic de screening pentru o abordare sigură și eficientă.
  • Reflecteze asupra propriei practici clinice, dezvoltând raționamentul critic și capacitatea de luare a deciziilor bazate pe dovezi.
1. Ce învăț concret din acest curs?
Vei învăța să recunoști rapid steagurile, să identifici factorii psihologici și sociali care influențează durerea și să adaptezi intervenția în funcție de pacient.
2. Este cursul creditat?
Da, cursul este creditat de Colegiul Fizioterapeuților din România
3. Pot participa dacă sunt la început de drum în fizioterapie?
Da. Cursul este conceput pentru toate nivelurile de experiență. Explicațiile sunt clare, exemplele sunt reale, iar metodologia te ghidează pas cu pas prin aplicarea practică a conceptelor.
4. Cum pot aplica ceea ce învăț imediat după curs?
După finalizare, vei putea integra sistemul în evaluările tale zilnice — de la primul contact cu pacientul, până la stabilirea planului de tratament. Vei ști să recunoști riscurile, să identifici barierele psihologice și să adaptezi intervenția în mod sigur și documentat.

NE GĂSEȘTI PE SOCIAL MEDIA