În limitele normale, durerea poate fi considerată o reacţie fiziologică normală a organismului pentru a semnala un pericol, fie din mediul extern, fie intern.
Cu alte cuvinte, durerea semnalează orice început de perturbare al homeostaziei. Putem spune că în ceea ce privește neurofiziologia durerii, durerea acută poate fi utilă și benefică, reprezentând chiar un factor esenţial pentru supravieţuire.
Pentru practica medicală, în schimb, este important să se facă o distincţie între aspectul util al durerii, care semnalează o problemă de sănătate, și cel generat de starea de boală, care poate fi mai puţin utilă în stabilirea unui diagnostic sau a unei strategii terapeutice adecvate.
Durerea poate fi un semn important în stabilirea cauzei, localizării și naturii unei afecţiuni. Ascultă-ţi mereu corpul și cere părerea unui specialist. Acesta te poate ajuta să ieși în anticiparea nevoilor corpului tău.
Neurofiziologia durerii ca fenomen complex
Neurofiziologia durerii are o structură complexă, alcătuită din patru componente principale care interacționează între ele:
- Componenta senzitivo-senzorială. Se referă la percepția obiectivă a durerii și include localizarea, natura, intensitatea și durata acesteia.
- Componenta psihică motivațional-emoțională. Implică partea subiectivă și variabilă a durerii, diferită de la un individ la altul (de exemplu, frica și anxietatea asociate durerii).
- Componenta psihică cognitivă și evaluativă. Presupune procesele de analiză, atenție și comparație cu experiențe dureroase anterioare, precum și anticiparea riscurilor.
- Componenta motorie somato-vegetativă. Reprezintă răspunsul reflex la durere, inclusiv mișcările involuntare (reacția de retragere) și reacțiile vegetative (accelerarea ritmului cardiac, transpirația).
Clasificarea și transmiterea impulsului în neurofiziologia durerii
Neurofiziologia durerii oferă și o clasificare pentru durere în funcție de viteza transmiterii impulsului nervos.
Informaţiile senzitive dureroase sunt transmise prin intermediul unor semnale electrice numite potenţiale de acţiune nociceptive. Aceste semnale încep la nivelul receptorilor periferici și se deplasează prin căile nervoase, atât cele de la suprafaţa corpului spre măduva spinării (căi extranevraxiale), cât și cele de-a lungul măduvei spinării (căi intranevraxiale), până la ariile corticale care procesează informaţiile senzoriale.
Există, așadar:
- Durere rapidă sau durere primară. Aceasta apare instantaneu, în aproximativ 0,1 secunde de la aplicarea unui stimul nervos și o putem asocia cu o înțepătură bine localizată, o împungere cu un obiect ascuțit (un ac sau un vârf de cuțit, de exemplu).
- Durere întârziată sau secundară. Se instalează după o perioadă de cel puțin o secundă, poate crește lent în intensitate timp de secunde sau chiar minute și este descrisă de pacienți ca acea durere “surdă”, difuză și sâcâitoare.
După clarificarea unor principii de bază în neurofiziologia durerii, vă invităm să participați pe viitor la cursurile noastre.