Dr. Vodă Ioana Alexandra: amețeala și vertijul sunt total diferite
Pacienții pot acuza vertij (care înseamnă, de fapt o senzație de rotație, vertijul este rotator și atunci este definit ca atare) sau poate pot spune că sunt amețiți și atunci ne dăm seama că are rotație. Amețeală putem să avem și dacă avem o hipoglicemie. Sau suntem deshidratați. Sau avem febră. Sau în hipertensiune. Declanșată nu neapărat de masajul în sine.
Vertijul este o senzație (“eu mă învârt”, “casa se învârte”). Dacă se învârte, e vertij. Nu e obligatoriu să fie de ureche internă, poate să fie central, cervicogen, vascular, de tip migrenos sau doar un simptom care poate nu este foarte periculos dar trebuie să ne oprim din orice am face.
Fizioterapeutul trebuie să pună întrebări, pentru a lua decizia trimiterii la camera de gardă la neurologie sau să încerce să poziționeze pacientul astfel încât acesta să-și revină.
Instabilitatea este un element asociat amețelii și vertijului. Dacă un om ajunge să se ridice de pe patul nostru sau îl vedem că are o instabilitate mai mare decât amețeala, cu siguranță că acolo este o patologie centrală periculoasă și trebuie mers la neurologie la camera de gardă.
Dr. Vodă Ioana Alexandra despre identificarea vertijului
Avem formare medicală toți. Știm să ne uităm la ochii pacientului, trebuie să avem un aparat de măsurat tensiunea, să luăm o tensiune și un puls. Poate fi vorba de o hipotensiune dar cu un puls de 130-150 și să avem o tahicardie. Sau cu un puls de 40, mai mic, adică bradicardie.
Trebuie să vedem dacă pacientul are nistagmus, adică dacă i se mișcă ochii cu mișcări involuntare, dacă are pareze faciale, dacă are diplopie (ne spune că vede dublu), dacă are insensibilități. Ne uităm la omul din fața noastră și ne dăm seama cât de grav este și cât de repede trebuie să ne mișcăm.
Problema nu se pune când sunt evidente semnele de centralitate. Eu sper că oamenii care au terminat o facultate știu să-și dea seama de o hemoragie cerebrală. Dacă este o hemoragie cerebeloasă este mai greu pentru că doare capul în 40% din cazuri, atunci semnul principal “am o greață”, “am o durere de cap” nu apare. Doar un nistagmus și o instabilitate mai mare decât nistagmusul.
Dacă îl așezăm pe o parte, pacientul culcat se simte mai bine și atunci și cu nistagmus și culcat pe o parte, de multe ori ni se spune că este un vertij periferic, adică la noi în grădină, și este trimis pentru un vertij paroxistic pozițional benign – acei otoliți care sar și deja sunt celebri în toată lumea.
Însă niciodată o boală mecanică (boala otolitică) nu dă instabilitate. Omul amețește cât este în pat, dar dacă stă cuminte, amețeala se oprește. În momentul în care iar întoarce capul, iar are fracțiuni de secundă în care amețește. Dacă am un pacient anxios, fricos, senzațiile se amplifică puternic.
Din fericire, otoliții decantează și de multe ori apar repoziționări spontane, de la gravitație, când stăm cuminți, ne observăm și avem răbdare.
Riscul de vertij și tratamentul în viziunea doamnei Dr. Vodă Ioana Alexandra
Pacienții cei mai predispuși la vertij
- În primul rând, femeile mai frecvent decât bărbații, pentru că după o anumită vârstă, apare osteoporoza și inclusiv osteoporoza otoliților, hipovitaminoze, tulburări hormonale. Trebuie să există și o anumită vârstă – de ce ar face un tânăr vertij de poziție otolitică? Doar cu o hipovitaminoză majoră.
- Cei care stau în poziții vicioase.
- Cei care lucrează la calculator, la mai multe monitoare și nu folosesc funcția.
Funcția creează organul și dacă nu ne mișcăm otoliții, aceștia se aglutinează (se unesc între ei și se lipesc într-un dop de canaliculi care rămâne blocat).
Tratamentul vertijiului în România
Raportat la România, în viziunea doamne Dr. Vodă Ioana Alexandra, nu avem legislație sau competențe oficiale în acest sens, toată lumea poate face tratamentul. Chiar și pacienții vin cu exerciții și filmări. Mulți pacienți se autotratează fără rezultate pozitive: “mi-am făcut acasă de vreo 3-5 ori, o lună, două, dar am rămas la fel de amețit”.
Există neurologi care practică așa ceva, există medici ORL care practică așa ceva, kinetoterapeuți, am găsit inclusiv o coafeză care mi-a spus “eu fac repoziții la toate doamnele care amețesc cu capul în scafă”. Eu spun că dacă unui individ nu-i merge bine după o repoziție neprofesionistă, cu siguranță că va ajunge undeva finalmente profesionist pentru o repoziție corectă.
Tehnicile de repoziționare nu se fac în urma unui examen clinic, ci în urma unui examen paraclinic. Un pacient trebuie să sufere o criză enorm de mare (de gradul 3) pentru ca examinatorul să observe nistagmusul, care poate fi de mai multe feluri – drept, stâng, rotator, torsional, orar, antiorar, vertical. Drept urmare, toți cei care fac repoziții se bazează pe clinică, adică așează pacientul pe o parte și pe alta și îl întreabă cum se simte.
Dacă patologia era atât de simplă, oare de ce avem atâtea feluri de repoziție? Un instrument care ajută sunt ochelarii de nistagmoscopie și video-nistagmografie. Fără ochelari nu poți pune un diagnostic corect. Sunt foarte multe tipuri de repoziție și unii spun “toate sunt la fel”. Nu. Una este să fac la 180 de grade, alta e să fac la 270 de grade, una e să plec din verticală, una e să plec din orizontală. Important e să găsești poziția corectă.